Pentru a simplifica situația, o să dau un exemplu din viața mea, așa la început: mult timp atunci când mă rugam la Dumnezeu și entitățile lui de lumină, mă rugam și la cineva drag care nu mai este printre noi, să mă ajute. Făceam asta natural având în minte faptul că, dacă a plecat la Doamne-Doamne, atunci poate pune o vorbă bună pentru mine.
În general oamenii se cam împart în trei mari categorii:
- Cei care în momentul în care cineva drag moare, îl/o cam uită repede și îl/o ignoră,
- Cei care în momentul în care cineva drag moare, îl/o considerând fiind cu Doamne- Doamne și se roagă și la acea entitate,
- Cei care sunt atei și oricum consideră toate chestiile astea ca pe o prostie.
Astăzi o să acordăm atenție în special categoriei numărul 2, dar aici intră mai mult sau mai puțin direct și categoria 1.
Evident că tot la categoria 2 putem adăuga sfinții sau acele persoane care cu întreaga lor viață au dovedit că sunt un fel de sfinți, la care care doar așteptăm să fie canonizați.
O să revin la categoria mult mai largă de la punctul 2, oamenii pe care fiecare familie îi are plecați la Doamne-Doamne. Ei bine și aceștia se împart în alte 2 categorii:
- Cei care au dus o viață model și atunci când au plecat au mers la sigur și au ajuns la Dumnezeu, de unde se pot ruga pentru noi și pot obține îngăduință față de noi. Aceștia au reușit să își depășească păcatele, să restabilească o conexiune profundă cu Dumnezeu, au reusit să purifice viața, să trăiască o viață sacralizată,
- Cei care au plecat fără să fi reușit ce au reușit cei din categoria de mai sus. Aceștia pentru a putea face ceva pentru noi de acolo, este nevoie ca întâi noi să facem pentru ei.
O să citez un text care explică mai profesionist acest aspect:
“Foarte mult greșesc cei care spun că toți cei răposați sunt acum rugători pentru noi. Aceia au nevoie de rugăciuni și de grija pentru sufletele lor din partea celor vii; dar când păcatele lor sunt curățite prin rugăciunile, credința și faptele celor vii, abia atunci rugăciunea de pomenire se îndreaptă spre folosul sufletelor celor ce îi pomenesc… Este izbăvit de vămile văzduhului numai acel suflet pe care Domnul l-a învrednicit să se împărtășească cu deplină credință în ceasul sfârșitului sau să dobândească sfârșit creștinesc îm săptămâna Învierii Luminate a lui Hristos” (Egumena Teofania Govorova)
De aceea este bine ca noi să ne preocupăm cu ceea ce putem face noi pentru ei, ca apoi ei să poată face ceva pentru noi.
Aici un bun exemplu este Acatistul celor adormiți , pe care atunci cand îl facem nu ajutăm exclusiv suflețelul unei persoane dragi, ci a tuturor suflețelelor dragi, iar pe de altă parte ne ajutăm direct pe noi înșine. Tot ce se șterge la cei adormiți nu mai vine peste noi.
Și acum că tot am vorbit de binele noastru al fiecăruia, o să mai amintesc un aspect important. Și anume este vorba despre milostenia primită sau despre ajutorul pe care noi l-am primit de la alții. Ei bine referitor la acest aspect este foarte important să începem mulțumind pentru ceea ce am primit. Este foarte util ca binele primit să nu rămână fără o formă de răsplată din partea noastră. Și pentru oamenii care ne-au ajutat putem face multe. Spuneam de un prim pas, acela de a le mulțumi pentru ajutor, un alt pas este să facem recunoștința, putem să ne rugăm pentru ei, putem să le aprindem o lumânare, etc.
Scriind aceste rânduri mi-am amintit de un exemplu de OM care m-a ajutat cândva pe mine, iar apoi m-a învățat ceva ce nu știam și de care am avut mare nevoie. Din păcate a murit prea repede și nu am mai apucat să îi mulțumesc, iar tumultul vieții m-a făcut să uit să fac ceva compensator. Si nu, nu este vorba de timp, ci de priorități.
Obișnuiți-vă să acționați cât mai rapid, pentru că altfel e posibil ca timpul să vă joace o festă. Faceți ceva la schimb pentru ajutorul și binele primit.